Conferinţa Re-crearea oraşului de la fereastra mea

întăreşte cooperarea interdisciplinară între specialişti



În contextul Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2023, Universitatea Politehnica Timişoara a organizat, vineri, 13 octombrie 2023, la sediul Bibliotecii UPT, din str. V. Pârvan nr. 2B, Sala Polivalentă - Conferinţa internaţională interdisciplinară  Re-crearea oraşului de la fereastra mea, în parteneriat cu Høgskulen for grøn utvikling (HGUt, Norvegia), prin proiectul 912 - Re-crearea şi co-crearea oraşului din fereastra mea, finanţat prin granturile SEE și norvegiene.

Conferinţa şi-a propus să reunească specialişti care prin profesiile lor deservesc dezvoltarea oraşului - psihologi, arhitecţi, ingineri, autorităţi locale etc, în vederea întăririi relaţiilor dintre specialişti din diverse domenii pentru o cooperare interdisciplinară ulterioară.
Totodată, conferinţa şi-a propus să reunească reprezentanţi ai tuturor celor 10 facultati UPT şi să ofere exemple de bune practici în ceea ce priveşte implementarea unor proiecte cu impact pozitiv asupra oraşului, astfel prezentându-se 10 proiecte în care sunt implicaţi reprezentanţi ai comunităţii academice UPT, din  care în 9 proiecte, UPT este promotor.

 în deschiderea conferinţei, au luat cuvântul domnul viceprimar Cosmin Tabără, şi domnul Paul Stiegelbauer - reprezentantul studenţilor în Consiliul de Administraţie UPT şi preşedinte COSPol, dar şi domnul Johan Barstad – din partea partenerului norvegian HGUt.

 
Având în vedere că fenomenul consumului de droguri în rândul tinerilor a fost unul dintre subiectele abordate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în ședința din 12 octombrie 2023, subiectul fiind pus pe ordinea de zi de președintele țării, Klaus Iohannis, conferinţa Re-crearea oraşului de la fereastra mea a oferit participanţilor, prin cooperarea cu Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Timis, un atelier numit „Ferestrele dependenței. Să recreăm împreună spațiul de siguranță și conectare dintre noi” și susţinut de doamna psiholog Mariana Iridon. În cadrul atelierului, cei peste 50 participanţi ai conferinţei, au putut proba o serie de ochelari speciali, cu care au putut testa senzaţiile resimţite de persoanele care au consumat cantităţi mari de alcool sau de persoanele care au consumat alte tipuri de droguri.

Conferinţa a atras şi reprezentanţi ai sectorului ONG, domnul Ilie Sârbu  (preşedintele Asociaţiei Culturale Salvaţi Patrimoniul Timişoarei) şi domnul Remi Rădulescu (preşedintele Societăţii Inventatorilor din Banat), fiind printre participanţii la conferinţă.

 
Etajul 3 al Bibliotecii UPT găzduieşte până la finalul acestei săptămâni o expoziţie cu fotografii realizate de echipa de proiect în toate cele patru capitale europene ale culturii desemnate în România şi Norvegia (Timişoara, Sibiu, Stavanger, Bergen), precum şi fotografii din oraşul norvegian Bodø – care va fi anul viitor prima capitală europeană a culturii ce este situată dincolo de cercul polar.  Tot în cadrul aceleiaşi expoziţii – vizitatorii pot vedea fotografii de la ferestre ale Timişoarei, realizate de către tineri şi transformate de către aceştia, prin diverse mijloace artistice, în funcţie de perspectivele şi imaginaţia lor, astfel încât peisajul să fie mai frumos într-un oraş al viitorului.    

Proiectul „Re-imaging and co-creating the city from your window” beneficiază de un grant în valoare de 41.807,08 euro din Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin granturile SEE și norvegiene.

Informații suplimentare pot fi obţinute de la director proiect, psiholog Cristina Hălbac-Cotoară-Zamfir - e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..